Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

AVRAM IANCU

Sute de ani mă leagă, strîns de munți

o sete nemaipomenită

cînd – iată vremea potrivită,

haina știută și unelte vechi,

poveșe îndesate în urechi,

din neamul meu mă smulg, încă o dată,

ostaș cu inima încercănată.

Străbat cărarea, luna, anul,

prin subterane urmărind dușmanul,

pasul îl simt adeseori pe-aproape

sunînd în piatră, clipocind în ape

și iată îmi apare-o fată

de un lămpaș zglobiu purtată.

"Vino” șoptește și m-am dus

ca firul învîrtit pe fus,

pînă-ntr-o clipă, amețită,

își arătă din ascunzișuri talpa

cea învelită în copită . . .

Prin subterane, scormonind la vîne,

stoluri de vîlve-mi sînt stăpîne

și sap cu dorul în lopată

parcă de veacuri se ascunde-aici

o libertate îngropată.

Și sap,

săpînd pîndesc prin aer

– îngrămădind stînci între noi,

dușmanul se depune-n foi.

Presimt pentru întîia dată

ființa lui îngîndurată

dormind cu capul într-o parte

un munte numai ne desparte,

visînd cu chipul meu pe fată

ne mai desparte doar o viață . . .