Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

DESCHIDE-MI CALEA

Din cei care vorbeau cu cerul

unul mai pîlpîia prin sate

închis în sine ca-ntr-un semn

pe care timpul nu-l străbate.

Sub ochii lui cei nevăzuți

părea că bolșile se rup

și cîteodată-n miezul nopții

sufletul lumina prin trup.

"O, tată, tată” – suspinam –

deschide-mi calea către tine,

la subțioara ta dormind

te-aș înțelege așa de bine

vorbindu-ne fără pas călătorind

suflete care mi-ai născut

de ani de zile mă ascund,

umblînd, trigînd, să te găsesc

fără durere sa-ți vorbesc . . .

Dar tu te stingi nerăbdător

și din trecut îmi lași un sat,

muntele stîns dintr-o pădure,

cărările aduse-aminte

și nerostitele cuvinte.