Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

INEL

Femeile din neamul meu

lanț ruginit de vrăjitoare

– din ochi în oci, din mînnă-n mînă,

iarba cea rea și iarba bună,

așa treceau prin viață

largi catarge

împotmolite în păcate,

vîslași tăcuți erau bărbații

uciși de soațe înșelate.

La miezul nopților băieții blonzi

chemați de vrăji veneau către izvor,

a doua zi întregul sat

bea apă de pe trupul lor . . .

Cu pietre veșnic alungate

ori prinse, puse peste foc

– oricît le ucideai, nu mai mureau

și-n locul celor dispărute

două, ori trei, veneau în loc . . .

Și iată-mă împinsă-n lume

purtînd al neamului inel

– ca o fragilă păpădie

dar cu nervură de oțel.