Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

MIRELE

Oricît se-ntoarce la ce-a fost

faptele printr-un cîntat le trece:

iubirea balanța nu poate

trădarea gravă, planul rece.

Cu lacrimi vede holda lui

de un străin acum culeasă,

iar el prin miriști scormonește:

Mire fără de mireasă.

Părinții, frații – ademeniți –

cu-mprejurări la cină –

sînt ei vînduți, ori vînzători

ai fetelor fără de vină?!

Nuntașii pleacă de acasă

cu steagul inocenței rupt

Unii mai iartă – mulți blestemă

și laptele care l-au supt.

Iar mirele – el, vede grîul,

în burta sacilor cum piere,

roiuri care muncesc pe rupte

dar fagurii sînt plini de fiere.

Doar amintirea mai aprinde

o lumînare-n pieptul lui.

Prin anotimpuri lunecînd,

să îl oprească nimeni nu-i.